Într-o lume în care dragostea este falsificată cât se poate de mult, te invit să participi să afli care este adevărata dragoste. Astăzi, la ora 16:00 p.m. eşti aşteptat cu drag. De ziua îndrăgostiţilor eşti invitat să afli care este dragoste autentică.
În fiecare lună, mai exact în prima vineri din lună, în biserica noastră este o zi de post şi rugăciune. În această zi, este program la biserică de la ora 10 a.m. până după amiază la ora 17. Deci vă îndemn să alergăm la casa lui Dumnezeu, să căutăm faţa lui Dumnezeu în aceste vremuri grele.
Pe viitor voi aduce mai multe informaţii.
În vremea copilăriei mele am fost îndemnat de un învăţător de şcoală duminicală să particip la cursul A.M.E.C prin corespondenţă. Mi-a surâs ideea şi fiecare lecţie pe care o parcugeam îmi deschidea noi orizonturi. În mintea mea de copilaş a rămas o ilustraţie interesantă. În timpul unui incediu. o cloşcă cu mulţi pui a fost găsită moartă fiind arsă de flăcările incediului. Când gospodarul a dat la o parte cloşca de sub ea s-a auzit multe zgomote, toţi puişori erau salvaţi. Cloşca şi-a sacrificat viaţa pentru a salva viaţa puişorilor ei. Dragostea pentru ei a fost una mortală.
Pană acum eu nu am crezut că o mamă poate să îşi părăsească copilul, să îl uite, să nu se mai intereseze de el. Pentru mine portretul mamei era cel al femei care se sacrifică, care se neglijează pe ea pentru ca fiul sau fica ei să aibă tot ce are nevoie. Dar se pare că experienţa îmi dovedeşte din nou contrariul sentimentelor mele.
Am întâlnit două cazuri care erau total opuse. În urmă cu o zi am vizionat un film bazat pe fapte reale. Acţiunea se întâmplă în anul 1928, când un copil este răpit de un criminal în serie. Femeia văduvă îşi caută cu disperare copilul, iar după cinci luni poliţia îi aduce un alt copil făcând acest schimb cu bună ştiinţă. Christina Collins luptă pentru a-şi găsi fiul ei cel adevărat şi această luptă este împotriva sistemului. Dragostea ei pentru fiul care nu a fost găsit o face să piardă totul. Existenţa ei nu mai are nici un sens. Viaţa nu îşi mai găseşte locul în matca ei. Totul este nelinişte.
Pe de altă partă am rămas cu un gust amar atunci când o soră din biserică mi-a spus că nepotul de care are grijă de cinci ani de zile nu a mai fost vizitat de mama lui tot de atâţia ani. Trist, groaznic, strigător la cer. Şimteam că în mine se rupe ceva. Totuşi, m-am liniştit când „mi-am întors privirile spre El”, când m-am îndreptat spre Cuvânt şi am citit: Poate o femeie sa uite copilul pe care-l alapteaza, si sa n-aiba mila de rodul pantecelui ei? Dar chiar daca l-ar uita, totus Eu nu te voi uita cu niciun chip. (Isaia 49:15)
El este acela care niciodată nu ne lasă, chiar dacă toţi din jurul nostru ne părăsesc, ne înşeală, ne dezamăgesc. El este alături de tine şi de mine. El vrea să îţi de un viitor şi o nădejde. El vrea să de-a un sens vieţi nostre. Chiar dacă noi nu ne-am îndeplinit scopul cu care ne-am născut şi l-am înşelat pe Dumnezeu, El este tot lângă noi, gata să ne i-a în braţe. Noi trebuie doar să îl acceptăm.
Anunţ preluat de pe blogul fr. Emanuel Conţac. Cei care pot ajuta sunt bineveniţi.
Lansez aici un apel important către cititorii care m-ar putea ajuta, mai ales cei din Iaşi, Craiova, Sibiu sau Alba Iulia. Dacă alte bloguri sunt dispuse să retransmită apelul meu, m-aş bucura foarte mult
Despre ce este vorba?
Un profesor american, coordonator al unui important Centru pentru Studierea Manuscriselor Noului Testament, doreşte să vină în România pentru a fotografia manuscrisele greceşti ale NT din bibliotecile româneşti. Ar fi o acţiune în premieră pentru România.
Fiindcă m-am angajat să-i sprijin acest proiect, încă de când eram la Münster anul trecut, în septembrie 2008 am întreprins cercetări în această privinţă, încercând să descopăr ce manuscrise ale NT există în România. Până acum am aflat că există 5 la Muzeul Naţional de Artă al României şi 13 la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti.
Recent domnul prof. Eugen Barbu mi-a oferit nişte piste suplimentare, sugerându-mi să fac cercetări la
Din păcate, nu pot face deplasări în toate aceste oraşe, pentru a face verificările necesare.
Îi rog deci pe cei interesaţi să sprijine acest proiect să mă contacteze pe blog. Precizez că eforturile mele sunt pro bono şi că nu pot oferi nicio recompensă materială pentru ajutorul obţinut. Singura satisfacţie va fi introducerea manuscriselor NT în circuitul internaţional al cercetării în domeniul criticii textuale.
Aşadar, înainte de a încerca oricare dintre cele patru piste, vă rog să mă contactaţi. N-ar fi prea indicat ca mai mulţi cititori să nea năvală, independent, la o instituţie, în goană după manuscrise greceşti ale NT! Nu că pericolul de care mă tem este foarte mare, dar nu strică să lucrăm cu tact şi cu înţelepciune.
Facultatea… o perioadă din viaţă la care poţi să ajungi numai dacă treci prin alte şcoli (primare, gimnaziale, liceale). Când eram în clasa a VII-a, împreună cu unii colegii de clasă am început să edităm o revistă a clasei pe diverse teme. Am ales să abordez şi eu o temă şi anume să scriu despre un profesor ori de câte ori scoteam un număr. Deoarece elanul nostru a durat numai un număr am reuşit să prezint doar un profesor, şi cu siguranţă că pe cel mai îndrăgit de mine.
Iată că „istoria se repetă” pentru că mă aflu în fericita împrejurare în care să scriu despre un profesor universitar care şi-a lăsat amprenta asupra mea şi asupra colegilor mei. Timp de doi ani am avut onoarea din partea lui Dumnezeu să fiu şcolit de către domnul profesor Iacob Coman (pentru noi cei de anul III părintele Coman, pentru că a fost ca un părinte spiritual pentru noi).
Într-o vreme în care credinţa mea era zdruncinată din cauza teologilor liberali, profesorul Coman ne-a învăţat ce însemnă respectul şi dragostea pentru Cuvântul Scripturii, textul Revelaţiei. O expresie care mi-a rămas în minte şi care va străbate veacurile este „băieţi, consumaţi Scriptura”. Mereu ne îndemna să ne întoarcem la sensul primar al textului biblic.
Nu intenţionez să subminez ceilalţi profesori, pentru că fiecare dintre ei au participat la formarea noastră spirituală. De aceea am folosit conceptul răsăritean, părintele Coman fiind primul dintre egali, aşa cum şi dânsul mi-a acordat titlul de înger (anghelos – gr), care este o fiinţă creată de Dumnezeu, la fel ca omul, dar superioară acestuia. De aici mi-am inspirat şi adresa blogului: www.anghelos.wordpress.com.
Îi mulţumim că şi-a pus la dispoziţie timpul, că a pierdut ore întregi conducând maşina ca să fie prezent la cursuri, că şi-a lăsat acasă familie pentru ca să ne predea nouă şi pentru faptul că şi prin aportul dânsului şcoală a fost acreditată.
Domnul să vă binecuvinteze frate Coman şi să vă ajute să slujiţi oriunde vă cheamă Dumnezeu, iar în ceea ce priveşte cei care vă dau „şuturi” să îi lăsăm pe mâna celui rău (bineînţeles cu voia permisivă a lui Dumnezeu) pentru că ei nu pot şti de ei, dacă nu ştiu de noi şi de un altul.
Doamne ajută.
 | Ionut la Invitaţie |
 | casatoria la Invitaţie |
 | MIHAI la Cum sa instalezi Windows Xp Se… |
 | Vio Pop la Despre suferinţă – Roy… |
 | Andy la Cum sa instalezi Windows Xp Se… |
Viata pe marginea prapastiei 