Ajutor pentru sinistraţi

Biserica Penticostală din Făgăraş a luat iniţiativa de a strânge un ajutor pentru cei care au avut parte de inundaţii din regiunea Moldovei, mai exact în Dorohoi. Pentru cei care doresc să participe prin bani, alimente neperisabile (ulei, orez, făină etc), haine, încălţăminte sau alte lucruri necesare sunt bineveţi Joi de la ora 17-18 şi Duminică de la 8-9 la biserica Penticostală din str. Parcului, Nr. 22. Dorinţa noastră este ca lucrurile aduse să fie într-o stare bună. În decursul săptămânii viitoare un microbuz de marfă va pleca spre localitatea Dorohoi.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Licenţă

De o bucată de vreme nu am mai reuşit să scriu mai nimic pe blogul acesta, iar motivele sunt multiple. Ceea ce mi-a ocupat timpul în ultima vreme a fost pregătirea pentru licenţa pe care o susţin la sfârşitul lunii iunie, mai precis pe data de 21-22 iunie 2010. Până atunci nu cred că voi mai reveni cu informaţii sau articole prea multe pe acest blog. De asemenea, un al doilea motiv este că am scris mai mult pe blogul tinerilor din biserică, care l-am deschis anul acesta – http://www.tieneripentifagaras.blogspot.com. Prin urmare voi lua un post prelungit de blog sau poate mă răzgândesc şi voi posta ceea ce voi scrie la licenţă. Mai vedem lucrul acesta… 🙂

Lasă un comentariu

Despre suferinţă – Roy Scarsbrook

Sâmbătă dimineţa (23 ian 2010) între orele 9:30-12:30, am avut ocazia să particip în cadrul Bisericii Baptiste Betania Făgăraş la o întâlnire în care pastorul Roy Scarsbrook a dezbătut tema suferinţei. Pastorul Roy este originar din Anglia, dar de zece ani s-a dedicat misiunii în Polonia. Acolo a înfiinţat o biserică baptistă ce numără aproximativ 60 de membri, al cărei păstor este de cinci ani şi jumătate.

Fr. Roy face o incursiune prin cartea Iov, adică altfel spus tratează problema suferinţei din perspectiva cărţii Iov. Pentru început dânsul face câteva remarci introductive despre suferinţă. El spune că unii se folosesc de existenţa suferinţei ca argument pentru inexistenţa lui Dumnezeu. Totuşi dacă suferinţa nu ar exista atunci nu ar exista nici bucurie pentru că nu o să ai nevoie de compasiune, sau să simţi că cineva îi pasă de tine sau să aibă cineva grijă de tine. Pe lângă aceastăaevidenţiază faptul că trebuie să privim la ceea ce Dumnezeu a creat frumos şi bun în jurul nostru, care nu se compară cu clipele de suferinţă prin care trecem.

În opinia lui pentru o abordare corectă a cărţii Iov trebuie să ţinem cont de două lucruri majore: în primul rând Iov era un om neprihănit (cap. 1:1,5,8) şi trebuie să nu trecem cu vederea discuţia pe care Dumnezeu o are cu Satana şi de care Iov nu ştie nimic. În această conversaţie Dumnezeu se laudă cu neprihănirea lui Iov. Acesta este motivul pentru care Iov va suferi, după ce Satana îi cere permisiunea lui Dumnezeu să acţioneze. Astfel, după ce i se iau toate bunurile materiale, ocrotirea şi copii într-un timp record Iov declară că nu pentru ceea ce oferea Dumnezeu îi era loial, ci pentru ceea ce este El. Diavolul nu se lasă descurajat şi dobândeşte pentru a doua oară permisiunea lui Dumnezeu, se atinge şi de sănătatea lui. Totuşi Iov este mulţumitor pentru orice situaţie (2.10). Aici fr. Roy sublinează rolul pe care îl are Dumnezeu în ocrotirea noastră: El nu ne lasă în întregime în mâna celui rău ci trasează, delimitează zona până unde diavolul poate să aibă influenţă asupra noastră.   Capitolele 3-37 tratează dialogul dintre prietenii lui Iov (Elifaz, Bildad şi Ţofar) şi Iov, iar la urmă discursul lui Elihu. Cei trei încearcă să-l convingă de faptul că a făcut ceva care nu este pe placul lui Dumnezeu, de aceea trece prin această suferinţă. În acest moment, fratele Roy punctează faptul că în acea vreme oamenii gândeau în felul următor: dacă viaţa ta este neprihănită, atunci vei fi răsplătit de Dumnezeu, în caz contrar vei fi osândit. Urmează o serie de capitole cu discursuri ale celor trei urmate de răspunsurile lui Iov, care încerca să îşi dovedească neprihănirea. Pe parcursul dezbaterilor Iov începe să îşi dea seama de anumite realităţi: existenţa unei vieţii după moarte (cap. 19:29); dreptatea nu se va face pe pământ, ci într-o viaţă ulterioară; Iov începe să îşi dea seama că este testat (cap. 23:10) şi că trebuie să se încreadă în Domnul (cap. 28:28). În ultimele capitole ale cărţii, Dumnezeu elucidează problema: Iov este declarat neprihănit, iar cei trei nu au vorbit pe placul Domnului, Acesta condamnându-i. Soluţia este pocăinţa, prin mijlocirea lui Iov.

Pastor Roy tratează tema suferinţei într-un mod pastoral. Un mesaj încurajator, motivator pentru cel neprihănit care trece prin suferinţă. Tema nu este tratată sistematic, ci abordarea ei se face din perspectiva cărţii Iov, pe care o prezintă capitol cu capitol, atât cât timpul i-a permis. Totuşi, din punct de vedere teologic, învăţătura a fost sănătoasă şi ziditoare pentru audienţă.

Comments (2)

Votează Cetatea Făgăraşului

Vrei ca atunci când îţi vin prietenii în Făgăraş să nu îţi fie ruşine să le arătţi cetatea? Atunci pune mâna pe telefon şi fă o minune: votează Cetatea Făgăraşului.

Cetatea Făgăraşului este prezentă în finala concursului Restaurare de la Televiziunea Naţională din data de 1 Decembrie. Monumentul nostru a câştigat preselecţia cu numărul 3 a concursului. Cetatea va concura cu alte monumente, după cum urmează: Biserica de la Parhauţi, cetatea Oradea, Turnurile Cetăţii Sighişoara, Cetatea română de la Adamclisi, Vila Elisabeta de la Băile Herculane, Cinematograful de la Băile Govora, Linia ferată Oraviţa-Anina, Cetatea dacică de la Batca Doamnei.
Monumentul care va ieşi câştigător în finală va beneficia de restaurare completă cu fonduri adunate în urma unui teledon organizat de TVR. Pentru a câştiga, Cetatea Făgăraşului trebuie votată pe 1 decembrie între orele 9 – 23 prin SMS (cifra 3 trebuie trimisă prin SMS la 1388 – cost 0,95 eurocenti) sau la numărul de Romtelecom ce va fi afişat pe ecran.

Hai la vot. Daca pe preşedinte nu îl votaţi, măcar Cetatea Făgăraşului să o votăm… 🙂

Comments (2)

Sesiune iunie 2009

sesiune1

Astăzi, 5 iunie 2009, cursurile s-au închiat şi va începe sesiunea. În cele ce urmează voi afişa programarea examenelor la anul nostru (adică anul III de la ITP Bucureşti).

  1. Vineri, 5 iun 2009 – Teologia slujirii pastorale (examen oral) – Lect. Univ drd. Emil Meştereagă.
  2. Marţi, 9 iun 2009 – Teologie sistematică-soteriologie (examen scris) – Lect. Univ. drd. Eugen Jugaru.
  3. Joi, 11 iun 2009 – Teologia biblică a Duhului Sfânt (examen scris) – Conf. dr. John F. Tipei
  4. Sâmbătă, 13 iun 2009 – Drept şi administraţie bisericească (examen scris) – pastor Ioan Szasz
  5. Luni, 15 iun 2009 – Retorică (examen scris) – pastor Simion Bumbar

Vreau să urez succes tuturor coleilor şi spor la învăţat… 🙂

Lasă un comentariu

Libraria Adevărul din Bucureşti

Ieri seară, în timp ce citeam ziarul Adevărul de seară, am aflat că astăzi se deschide prima librărie Adevărul. Am fost interesat pentru că puteam să găsesc toate cărţile ca să îţi completezi colecţia. Astfel, ca un băiat care îmi place să mă orientez în spaţiu şi să nu pierd timpul cu căutatul sediului librăriei am citit care era adresa (Bd. Magheru nr.21). Plin de speranţă am pornit într-acolo. Când am ajuns la locul cu pricina nu am găsit nici o librărie. Am încercat să caut un ziar Adevărul şi am văzut că scria numărul 18. Am mai dat de un ziar Adevărul şi acolo scria nr. 9. Pănă la urmă, cu chiu cu vai l-am găsit, deoarece am avut un reper uşor de găsit: lângă cinematograf ul Patria.

De aceea, ca să nu vă mai chinuiţi cu tot felul de adrese false răspândite de la cei care distribuie ziarul Adevărul, vă îndemn să căutaţi cinematograf Patria şi ascusă într-un colţ astfel încât să nu poate fii găsit se află librăria Adevărul plină cu cărţi verzi, iar la uşă stau alte cutii care aşteaptă să fie golite. Şi încă un lucru, nu aşteaptă mult… 🙂

Comments (6)

178 circula deviat

Astăzi, când am vrut să mă întorc la institut de la gară, m-am dus la obişnuita staţia a 178 pentru a aştepta mijlocul de transport în comun. Mare mi-a fost surpriza că nu am mai văzut plăcuţa care arăta ce autobuze trec pe acolo. Primul gând mi-a fost că au furat-o unii să o ducă la fier vechii, dar când am văzut că zăboveşte să apară mi-am dat seama că ceva se întâmplă şi că traseul este deviat.

Dragi colegi, chiar daca eram obişnuiţi ca atunci când ieşeam din tren să mergem direct la autobuz fără să depunem prea mult efort, acum autobuzul 178 nu mai opreşte în staţia obişnuită pentru că traseul este deviat. Staţia este cu câţiva metri înainte de intersecţia din faţa gării, iar apoi autobuzul coteşte la dreapta şi nu mai merge înainte după cum eram noi obişnuiţi. Lucrul acesta se datorează lucrărilor de pe str. Fluviului.

În cele ce urmează voi afişa anunţul oficial de pe ratb cu privire la această schimbare:

Din cauza lucrarilor edilitare care se executa pe Str. Fluviului, incepand cu data prezentei, se vor lua urmatoarele masuri:

Linia 178 va functiona pe un traseu modificat pe sensul spre ‘MASTER’, de la intersectia Bd. Dinicu Golescu/Str. Witing, prin Str. Witing, Cal. Plevnei, Cal. Giulesti, apoi traseul de baza. Celalalt sens nu se modifica.

Pe traseul modificat, autobuzele vor opri pe Bd. Dinicu Golescu in vechea statie inainte de Str. Witing, iar pe Cal. Plevnei comun cu autobuzele liniilor 105, 282.

Lasă un comentariu

Older Posts »