Absolvire anul III şi IV

Trei ani comprimaţi într-o zi

Duminică, 8 iunie 2008, a avut loc festivitatea de absolvire a studenţilor din anul III şi IV de la Institutul Teologic Penticostal Bucureşti. Biserica care a găzduit acest eveniment a fost biserica Filadefia. După programul desfăşurat la biserica, s-a servit masa la institut. Un ultim popas la „hanul” ITP pentru cele două promoţii.

Eu cu Ema. Trista zi a despărţirii

Dumbravă Florin, Benea Ionuţ, Andruş Ema (colegii mei de cameră)

Par fericiţi, că au terminat şcoala… pe doi din ei îi aşteaptă căsătoria🙂

Deşi nu fac parte din anii terminali, ceva din mine se identifică cu anul III: colegii mei de cameră (Andruş Emanuel, Benea Ionuţ, Dumvravă Florin). În această zi ne-am amintit de tot ceea ce a fost în trecut, lăsând să ne curgă o lacrimă în „inimă”, dacă nu chiar pe obraz. Nu au lipsit de la această festivitate nici părinţi.
În această zi ne-am amintit de experienţa din anii studenţiei (discuţii teologice din cam. 21, experienţe tensionate din viaţa studenţească, „mici” conflicte prin care ne-am şlefuit, sesiuni stresante, bătăi cu perne prin cameră, vizionarea filmelor, plimbări prin oraş, la telefon cu prietena etc.). În această zi ne-am amintit cât de trecător este timpul şi ce repede trece viaţa. În această zi ne-am amintit că am încheiat o etapă a vieţii şi vom începe alta. O perioadă care ne cere mai multă responsabilitate. Această zi aproape că a comprimat întreaga noastră existenţă: frumosul trecut, fericitul prezent şi viitorul care e în mâna Domnului.
Eu am ales în această zi să fiu alături de colegii mei, care au apreciat lucrul acesta. Le-am cunoscut familiile şi nu am ratat ocazia de a face nişte fotografii care vor rămâne peste ani. Totuşi a existat şi o durere tăioasă în sufletul meu: durerea despărţirii. De ce oare trebuie să ne despărţim? Abia ai început să-ţi cunoşti colegii şi vine groaznica despărţire. Timpul nu aşteaptă pe nimeni. Timpul nu e răbdător cu oamenii.
Sentimentele de tristeţe s-au amestecat cu cele de bucurie. Aş putea spune că a fost chiar o bătălie, o bătălie aprigă. Dar bucuria a ieşit victorioasă, deoarece a avut nişte aliaţi: speranţa, credinţa şi nădejdea. Deoarece suntem conştienţi că într-o zi ne vom revedea, aceste momente grele vor trece, iar în memoria mea vor rămâne doar amintirile plăcute petrecute cu colegii mei.
Pe această cale, vreau să mulţumesc colegilor pentru cei doi ani petrecuţi cu ei în camera. O cameră de primă clasă (ABCD, primele patru litere ale alfabetului, AndruşBeneaChiriţăDumbravă), o cameră modernă (camera 21 pentru secolul 21). Mulţumesc băieţi şi mult succes în continuare.

2 comentarii »

  1. Ai blog deci existi🙂. Multumim Nutu, am stiut noi ce crestem la Institut! Oricum, uite ca pana la urma facem 3 ani in 4 ani🙂. Deci pana una alta in regim mai special ne vedem la cate o poveste, cate-o sesiune si-un somn de-amiaz in cam 21!

  2. Blogosfera evanghelică – Mesaj către bloggerii evanghelici

    Ediţia a II-a a Premiilor Thymos pentru bloguri evanghelice (50 de premii) va avea loc la Cluj în 31 ianuarie 2009. Afişul, care poate fi preluat, se găseşte pe blogul România Evanghelică, unde am afişat şi o listă cu 25 de nominalizări pentru categoria Cea mai interesantă postare (2008). Mai sînt cîteva zile în care puteţi face propuneri pentru cele trei categorii principale sau propune bloguri pentru cele 50 de premii.

    V-aş ruga să îmi comunicaţi date publice (nume blogger, localitate, confesiune, data lansării etc.) despre blogul vostru pentru a actualiza informaţiile despre cele 540 de bloguri evanghelice – am prezentat informaţiile pe care le am în postarea “Blogosfera evanghelică – Mesaj către bloggerii evanghelici”.

    http://romaniaevanghelica.wordpress.com

    Ce localitate consideraţi că ar fi potrivită pentru Festivalul Bloggerilor Evanghelici?

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: