Viata pe marginea prapastiei

“La fiecare praznic al Paştelor, dregătorul avea obicei să slobozească norodului un întemniţat, pe care-l voiau ei. Pe atunci aveau un întemniţat, numit Baraba. Când erau adunaţi la un loc, Pilat le-a zis: “Pe care voiţi să vi-l slobozesc? Pe Baraba sau pe Isus, care se numeşte Hristos? Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare. Dregătorul a luat cuvântul, şi le-a zis: “Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobozesc?” “Pe Baraba”, au răspuns ei”

Când Domnul Isus era judecat, Pilat a vrut să recurgă la cât mai multe posibilităţi ca să îl scape, deoarece nu găsea nici o vină în El. Una din modalităţi a fost să se folosească de un obicei şi anume acela de a slobozi un întemniţat în fiecare an. Din nefericire nimeni nu a vrut să îl elibereze pe Isus, ci pe Baraba. Iar în locul lui a murit Hristos.

În mod asemănător, anul acesta a fost slobozit un întemniţat, pe nume Gigi Becali, care trebuia să stea o lună în închisoare. A fost eliberat de sub arest. Am observat din reporateje că şi în aceste momente a invocat numele lui Dumnezeu. Dacă doreşte să fie cu adevarat creştine trebuie să îşi dea seama de anumite lucruri:  că pentru păcatele lui şi în locul lui a murit Isus Hristos (adică să se pocaiască de păcatele sale) şi apoi să facă fapte vrednice de pocăinţă. Dumnezeu să îl ajute.

Să nu uite că în locul lui a murit Hristos, aşa cum Baraba, un tâlhar, a fost eliberat datorită lui Hristos.

În vremea copilăriei mele am fost îndemnat de un învăţător de şcoală duminicală să particip la cursul A.M.E.C prin corespondenţă. Mi-a surâs ideea şi fiecare lecţie pe care o parcugeam îmi deschidea noi orizonturi. În mintea mea de copilaş a rămas o ilustraţie interesantă. În timpul unui incediu. o cloşcă cu mulţi pui a fost găsită moartă fiind arsă de flăcările incediului. Când gospodarul a dat la o parte cloşca de sub ea s-a auzit multe zgomote, toţi puişori erau salvaţi. Cloşca şi-a sacrificat viaţa pentru a salva viaţa puişorilor ei. Dragostea pentru ei a fost una mortală.

Pană acum eu  nu am crezut că o mamă poate să îşi părăsească copilul, să îl uite, să nu se mai intereseze de el. Pentru mine portretul mamei era cel al femei care se sacrifică, care se neglijează pe ea pentru ca fiul sau fica ei să aibă tot ce are nevoie. Dar se pare că experienţa îmi dovedeşte din nou contrariul sentimentelor mele.

Am întâlnit două cazuri care erau total opuse. În urmă cu o zi am vizionat un film bazat pe fapte reale. Acţiunea se întâmplă în anul 1928, când un copil este răpit de un criminal în serie. Femeia văduvă îşi caută cu disperare copilul, iar după cinci luni poliţia îi aduce un alt copil făcând acest schimb cu bună ştiinţă. Christina Collins luptă pentru a-şi găsi fiul ei cel adevărat şi această luptă este împotriva sistemului. Dragostea ei pentru fiul care nu a fost găsit o face să piardă totul. Existenţa ei nu mai are nici un sens. Viaţa nu îşi mai găseşte locul în matca ei. Totul este nelinişte.

Pe de altă partă am rămas cu un gust amar atunci când o soră din biserică mi-a spus că nepotul de care are grijă de cinci ani de zile nu a mai fost vizitat de mama lui tot de atâţia ani. Trist, groaznic, strigător la cer. Şimteam că în mine se rupe ceva. Totuşi, m-am liniştit când “mi-am întors privirile spre El”, când m-am îndreptat spre Cuvânt şi am citit: Poate o femeie sa uite copilul pe care-l alapteaza, si sa n-aiba mila de rodul pantecelui ei? Dar chiar daca l-ar uita, totus Eu nu te voi uita cu niciun chip. (Isaia 49:15)

El este acela care niciodată nu ne lasă, chiar dacă toţi din jurul nostru ne părăsesc, ne înşeală, ne dezamăgesc. El este alături de tine şi de mine. El vrea să îţi de un viitor şi o nădejde. El vrea să de-a un sens vieţi nostre. Chiar dacă noi nu ne-am îndeplinit scopul cu care ne-am născut şi l-am înşelat pe Dumnezeu, El este tot lângă noi, gata să ne i-a în braţe. Noi trebuie doar să îl acceptăm.